Aş fi vrut să îi spun ca nu el e omul fără suflet,că el are atâta minune în interiorul lui,încât uneori ma copleşeşte. Aş mai fi vrut apoi să îi spun cât şi cum îmi e dor de el,câtă încredere si admiratie îi port încă,să îi mai spun că am văzut fiecare lună,fiecare stea,fiecare noapte rece trecând pe lângă mine şi am rămas in picioare sub ele...
Dar numai Dumnezeu stie cât am încercat,mereu am încercat...
Acum,exact ca in piesă,ma declar îndeajuns de închisă pentru a porni un razboi. Şi nu mai ţin pasul cu lumea,nici cu mine,dar nici cu el.Ce o fi vrut oare de la mine?
Eu nu mai vreau să rătăcesc iar şi iar! Pentru noi ultima noapte a luat sfârşit,răpusă de un răsărit crud,dar în loc de „Bună dimineaţa!” preferam încă un „Noapte bună!”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu