Mesaj către mine!

                 Suflet Bun , îmi amintesc  totul despre tine!

  Părul tău ca o pădure de mesteacăn , subţire şi cărunt , obrazul brăzdat şi ochii scufundaţi jumătate în lacrimă , jumătate în lumină.

Mă aşezai pe genunchi şi îmi povesteai despre îngeri şi sfinţi , mă rugai să fiu bună , să îl iubesc pe cel care mă uraşte, să îmi păstrez credinţa şi să îmi respect familia.

Ieri eram o tentativă de om , un rostogol nu mai înalt decât masa televizorului , şi de câte ori nu mă căţăram pe scaune să ajung sus pe dulap , la cutia cu bomboane , apoi  "buff" pe spate,dar biruiam falnicul monstru din lemn.

Azi , sunt majoră , chiar mai mult decât atât : sunt tânără , independentă , încrezătoare şi distrată . 

De fapt , azi sunt NIMENI. Familia mea… am uitat să o respect , şi îmi cert mama când nu îmi lasă intimitatea nesfârşită de care cred că am nevoie , îmi cert tatăl când nu îmi dă banii care “îi merit” în fiecare zi la şcoală , îmi cert bunica pentru că e demodată şi la rândul ei , mă ceartă când mă fardez strident ; ce ştie ea despre modă?

Dar pe mine mai am timp să mă cert? Când am uitat atât de mine? Când am devenit una ca ei? Cand am renunţat la merele coapte din sobă în favoarea sucurilor sau a berilor cu prietenii? Câtă satisfacţie îmi generează mie acum toate nimicurile acestea? Mă uit in oglindă şi îmi zic ” Sunt şi eu un SIMPLU om,dar oare asta mi-am dorit? Să fiu SIMPLĂ , să mă multumesc cu tâmpeniile astea  fără sens?

Iubiri destrămate , ce ştiu eu ce înseamnă iubirea? Război nesfârşit cu ai mei , cine sunt eu sa îi judec pe  îngerii din spatele paşilor mei? Idei , conceptii despre viaţă , decizii şi ambiţii prosteşti ? Când voi mai avea timp să fac şi lucruri cu adevărat importante dacă vremea mea se stinge ca mâine?

               

                                                                                                  În amintirea bunicului meu !