Testamentul meu

Când eram mai mică eram mai înţeleaptă . Astăzi aş plăti un copil să îmi fie profesor şi să mă înveţe ce e fericirea şi cum să o preţuiesc. Când eram mică lucrurile mărunte erau bucăţi de rai în lumea mea. Nu aveam camera mea, nici nu visam la asta .Aveam jucării rupte şi incomplete, dar atât de speciale; aveam cărţi multe, şi Moş Nicolae îmi aducea în fiecare an altele (nu că insistăm eu prea tare, dar el era moş, şi ştia mai bine). Aveam ursuleţi de ciocolată în fiecare an, dar de Crăciun. Nu eram săraci, eram oameni normali, cu un trai decent. Toată lumea era la fel, dar parcă mult, mult mai fericită. Şi când mergeam să mă joc acasă la prietenii mei - ăia mai amărâţi că mine - mă simţeam chiar mai fericită. Plecam de dimineaţa şi ne pierdeam prin grădini, iar când într-un final ne strigau părinţii la masă, mâncam nesuferita aia de ciorbă fără să răsuflăm. Apoi parfumul de mâncare din părul mamei mele era strajă pentru visele urâte din miez de noapte. Când eram mică îmi era atât de simplu să îl cred pe bunicul meu , vorbindu-mi despre Dumnezeu, şi bunătate. Astăzi aş avea atâta nevoie de încă o poveste.Aş vrea măcar să vină şi să mă învelească atunci când eu, strângând din ochi, mă prefac mişeleşte că dorm. Când eram mică mă bucurau oamenii, eram fericită să ascult pe oricine. Aveam atâta încredere cât să dau la fiecare. Când eram mică apreciam o felie de cozonac ruptă din sărăcia unei bunici .Când eram mică alergăm o zi întreagă să colind, în două sate, iar seara îmi degerau mâinile pe trei amărâţi de lei. Când eram mică mă puneam pe plâns că aveam de spus doar două poezii la serbare, şi nu ieşeam destul în evidenţă. Când eram mică urlam de mă ştia o lume dacă încerca cineva să îmi desfacă buclele înnodate cu vreun blestemat de pieptene. Când eram mică abia aşteptăm să îmi văd verişorii şi să ne jucăm până ne loveam ca prostii şi unul dintre noi începea să urle ca din gură de şarpe. De cele mai multe ori eu eram soprana respectivă. Când eram mică reuşeam să fac din fiecare zi o minune. Aveam un stil inegalabil în a da foc, a rupe capul păpuşilor, a murdări genunchii strampilor sau a rupe tocurile pantofilor mamei.  Mi-a plăcut mereu să mă ferchezuiesc în oglindă, să mă învârt cu rochia ei de mireasă şi să mă dau cu ruj pe buze,pe la ochi şi prin obraji. Abia aşteptam să mă fac mare, să mă îndrăgostesc de un băiat cu sufet bun. Îl iubeam pe bărbatul vieţii mele încă de mică. Singura dilemă ar fi fost aceea că nu ştiam incă cine era, dar îl iubeam din toată inima mea. Când eram mică mergeam cu bunica mea să adunăm nuci şi mere, să le păstreze pentru iarnă şi să le dea de Piţărai.Nu sunt sigură dacă mă lua cu ea pentru că eram un ajutor de nădejde, sau doar pentru că îi era teamă să nu dau foc la casă , în lipsa ei. Când eram mică îl aşteptăm pe Moş Crăciun fix sub brad. Îmi făceam patul acolo, cu trei seri înainte, şi ne luau ai mei în braţe, pe mine şi pe fratemiu, să dormim totuşi omeneşte măcar câteva ore.     

  ***

Am avut atât de puţin din tot ce am astăzi, însă toată lipsa aceea a lăsat spaţiu pentru iubire si zâmbete curate. Si n-aş mai pune gura pe spurcăciuni din McDonalds, de aş mai vedea-o încă o dată pe bunica suflând în focul din vatră , sub o oală de zeamă.  Nu m-am născut pe vremea lu' Creangă, dar parcă am trăit atât de mult, încât mi s-au scurs prin faţă prea multe evoluţii. De la casetă la smartphone, de la Dacia la Tesla, şi de la iubire la ură. 

O să urăsc mereu timpul pentru că am apucat să mă bucur de copilărie prea puţin. Am atât de puţine cuvinte să povestesc copiilor de azi cum era să creşti sub căldură părinţilor , încărcaţi totuşi de atâtea temeri . Mulţumesc lor pentru că mi-au lăsat o moştenire ce mă chinui să o păstrez intactă şi să o dau, la rândul meu, mai departe.