Sunt un om nebun, iar nebunia mea are efecte secundare deplorabile. Rănesc oameni pe care apoi îi iubesc, iubesc oamenii după care îi joc în picioare. Caut linistea, iar când o găsesc mă sufoc în ea.
Vreau nebunie! Şi când o simt, mă copleşeşte…
Pentru mine, sentimentele nu se măsoară în intensitate, ci în durată.
Imi doresc să fiu normală, şi plictisitoare. Tind să cred ca un om complex este, bolnavicios…
Nimic nu îmi mai pare special, şi oricine speră in "mai bine" sau este optimist, o să ajungă tot aici…în punctul de început al cercului.
“Eşti fericit, îti merge bine, te simţi minunat? Stai liniştit, o să treacă!”
Cât sarcasm….cât adevăr!
