Uneori te învârţi printre oameni necunoscuți, și te întrebi": "Oare cum sunt ei acasă? Oare ce muzică ascultă? Oare cum arată în pijamale? Oare cum li se îngroașă venele de pe gât când se ceartă cu iubita?" Doamne, oamenii sunt frumoși, îi iubesc! Şi mă pun din nou pe banca respectivă și aștept să mor, pentru că și iubirea asta trece, și nu mai iubesc oamenii, ci îi privesc aşa, în trecere, și nu mă mai interesează cum sunt acasă, sau în bucătărie, pentru ca i-am privit atât de mult pe străini încât am uitat cum sunt cei cunoscuți mie.
Nu dau doi bani pe viaţa mea! Ne-am născut toți într-o piesă de teatru, şi jucăm un rol, apoi cortina se trage, murim, intrăm în culise, și așteptăm să urcăm pe scenă pentru următoarea piesă. În viaţa asta sunt un simplu interpret și caut să primesc măcar doua trei aplauze la final, nu să arunce publicul cu ouă stricate.O să îmi amintesc de ochii mamei, o să îmi amintesc de parfumul florilor de pe câmp, o să îmi amintesc de primul zâmbet al copilului meu, cândva, poate, dar simt că rostul meu nu există și tot ce am e gata să dispară în următoarea secundă.
Cum să mă leg de ceva ce știu că o să dispară? Şi totuși o fac... Totuși iubesc uneori, cu toată inima, și totuși plâng uneori de dorul cuiva drag, totuși oftez când privesc lumea nebună, totuși sar în sus de bucurie când primesc o floare sau când îmi face el cu ochiul. Nu trăiesc, dar totuși, sunt cel mai viu dintre pământeni Of, viaţă, te urăsc la fel cum te iubesc, din toată inima mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu