Acum , răspunde-mi tu!

Minuni ce ţin o noapte întreagă , stele ce cad doar pentru a-mi da ocazia să îmi pun o dorinţă , respectul , încrederea , fiorul , teama , plăcerea , focul , aşteptarea , toate se spulberă , iubirea se dizolvă ca o pastilă de calciu într-un pahar cu apă.

     Fiţuici , lecţii mai mult sau mai puţin învăţate , profi dragi sau mai antipatici decât pojarul , scutiri false şi afaceri cu colegii , toate trec ; anii de şcoală nu durează veşnic , şi culmea , toată viaţa rămânem apoi să învăţăm , fără să mai avem cadrul nebunesc dintre peretii clasei.

     Banii de buzunar , cina cu toţi cei trei sau patru membrii ai familiei , primul animal de companie ,”Ooo! Vai! Ieşi!  Stai! Ruşine! ” , camera mea niciodată curată şi escapadele de la miezul nopţii la discotecă sau la un film cu vecinii…păcat , nici acestea nu durează o veşnicie.

      Eu însă , voi rămâne aici  încă ceva timp după ce aceste lucruri se vor spulbera.Voi spune tuturor ce am învăţat de la cei enumaraţi mai sus , mă voi modela cum vreau eu , mă voi căţăra pe cel mai înalt turn şi mă voi arunca în gol , legată cu o coardă  elastică de piciorul stâng , voi striga în mijlocul nopţii în faţa casei vecinei mele , acră ca o lămâie : “Nenorocitoooo , Stafidă urâcioasă ce eşti! ” ,şi ea ,sărmana , nu o să mai poată ieşi în capodul acela mototolit , cu mătura în mână , ameninţându-mă că o să mă spună alor mei .

        O să fie bătrână  , ai mei nu mă mai prind indiferent cât or să mă fugărească , dar eu…eu oare o să mă mai bucur la fel necăjind-o pe biata femeie , sau îmi voi forma noi principii,chiar noi plăceri .O să îmi doresc un x6 , un TT şi alte diferite manifestări ale confortului în zilele noastre? Sau o să mă afund printre lume , oameni ,locuri…astfel încât nimeni să nu ştie că am fost vreodată aici ,nici măcar mama , nici macar tu ,  nici măcar săraca mea vecină…   

Bună dimineaţa Iubitule!

  Deschid ochii încet , şi îl văd lângă mine , îl aud cum respiră pentru că are chipul atât de aproape de urechile mele . Îşi mişcă buzele discret , şi nu vrea nici în ruptul capului să îmi dea drumul din braţe. Azinoapte am dormit tot în frig , aşa că ne-am lipit puternic unul de celălat . Se aud zgomote  afară ; vecini furioşi , certuri în parcarea din faţa blocului , sunete în ţeavă si bătăi în perete , dar lumea asta nici nu mai are loc între noi acum.

    Are ochii închişi  , dar nu mă pot abţine să nu îl sărut , cu riscul de a-l trezi!

Iubitule , eşti atât de frumos!

 Bună dimineaţa! 

Cel mai mare duşman al meu.

Nu am reuşit niciodată să mă cert , să urlu sau să arunc după cineva cu vaza de porţelan de pe frigider , dar nici nu îţi imaginezi ce conflicte colosale port cu mine însămi . Îmi sunt cel mai mare duşman , atât mie ,cât şi celorlalte o mie de dedublări ale mele . Dacă îmi amintesc de cineva cu drag , apoi trec la resemnare , după care vine sentimentul rece de ură  şi tot asa .

   Dacă îmi place un lucru , apoi încerc să mă abţin  şi sfârşesc prin a mă acuza că sunt lacomă. Dacă acum mă privesc în oglindă şi sunt mândră de ce am dobândit , apoi mă consider absolut comună , plată, iar în final mă autopercep ca fiind sub limita mediocrităţii.

Nici nu mai ştiu ce îmi doresc , ce principii aveam când am pornit la drum , sau dacă mai am aşa ceva acum  ; în sfârsit , unde mi-am pierdut  toată motivaţia de reuşită?

Mi se pare o tâmpenie să mă tot chinui , pentru că vasul pe care plutesc are deja atâtea găuri , până şi cârmă e ruptă . Sunt pierdută în larg , undeva , cu mult mai departe decât reuşesc să conştientizez , şi poate de aceea nici măcar gândurile mele nu mai curg normal , nici corect nici limpede.

Simt o furtună în cap , atât de puternică încât îmi oboseşte fiecare simţ şi strop de energie.

Ce mă doare cel mai tare este că , nici măcar pe mine nu mă mai simt aproape.

Unde este sfârșitul unui cerc?

                       Atunci când spui “De mâine o să te uit!” , eşti sigură că asta îţi doreşti de fapt?

          Eşti pregătită să te dezlipseşti de tot ce îţi oferea EL ? Îţi aminteşti cum lucrurile acestea te mulţumeau enorm cândva ? Crezi că mâine , primul sosit înaintea ta va avea braţele la fel de calde , săruturile la fel de moi şi obrajii la fel de fini ca ai LUI ?

         Aminteşte-ţi cum te privea când îi vorbeai de cine stie ce tâmpenie , abia dacă retinea un cuvânt din ce rosteai , adora însă mişcarea buzelor tale , gestica ta inocentă şi  feminitatea pe care o arătai involuntar, când EL  îţi trecea mâna prin păr.

          Ai fiecare celulă contagiată cu nicotina zâmbetului său , te simţi singură într-o mulţime unde toţi se cunosc, numai tu nu ştii pe nimeni , ai vrea să îi vorbeşti doar 24 de secunde, să îi spui orice tâmpenie, dar să îl auzi pe EL spunând “da!”….doar pe EL …

          Cum să uiţi căldura nopţilor reci , amarul dulcilor certuri şi zgomotul tăcerii în doi? Cum să uiţi pielea lui cu aromă de vanilie  , zâmbetul ce îi acoperă un sfert din chip , părul mole şi parfumat , mâinile atât, aşa de jucăuşe, ce formau atâtea umbre întortochiate pe perete?

         Şi ai să închizi ochii forţându-te să dormi , când îţi e dor să îl suni , ai să trânteşti uşa când îţi e dor să te opreşti în faţa ei , ai să schimbi melodiile preferate când de fapt vrei să le trăieşti la fel ca atunci .Ai să tresari la fiecare mesaj , ai să asculţi fiecare glas , ai să priveşti sec fiecare lumină  , şi apoi te vei certa din nou pe tine , pentru că tu eşti puternică , iar iubirea e  doar o slăbiciune , nu e pentru cei ca tine!

        Iar  dacă de mâine  îl vei uita şi vei trece pe lânga el  zâmbindu-i doar , să ştii că , de mâine vei fii aşa cum nici măcar tu nu vrei .

                

Mesaj către mine!

                 Suflet Bun , îmi amintesc  totul despre tine!

  Părul tău ca o pădure de mesteacăn , subţire şi cărunt , obrazul brăzdat şi ochii scufundaţi jumătate în lacrimă , jumătate în lumină.

Mă aşezai pe genunchi şi îmi povesteai despre îngeri şi sfinţi , mă rugai să fiu bună , să îl iubesc pe cel care mă uraşte, să îmi păstrez credinţa şi să îmi respect familia.

Ieri eram o tentativă de om , un rostogol nu mai înalt decât masa televizorului , şi de câte ori nu mă căţăram pe scaune să ajung sus pe dulap , la cutia cu bomboane , apoi  "buff" pe spate,dar biruiam falnicul monstru din lemn.

Azi , sunt majoră , chiar mai mult decât atât : sunt tânără , independentă , încrezătoare şi distrată . 

De fapt , azi sunt NIMENI. Familia mea… am uitat să o respect , şi îmi cert mama când nu îmi lasă intimitatea nesfârşită de care cred că am nevoie , îmi cert tatăl când nu îmi dă banii care “îi merit” în fiecare zi la şcoală , îmi cert bunica pentru că e demodată şi la rândul ei , mă ceartă când mă fardez strident ; ce ştie ea despre modă?

Dar pe mine mai am timp să mă cert? Când am uitat atât de mine? Când am devenit una ca ei? Cand am renunţat la merele coapte din sobă în favoarea sucurilor sau a berilor cu prietenii? Câtă satisfacţie îmi generează mie acum toate nimicurile acestea? Mă uit in oglindă şi îmi zic ” Sunt şi eu un SIMPLU om,dar oare asta mi-am dorit? Să fiu SIMPLĂ , să mă multumesc cu tâmpeniile astea  fără sens?

Iubiri destrămate , ce ştiu eu ce înseamnă iubirea? Război nesfârşit cu ai mei , cine sunt eu sa îi judec pe  îngerii din spatele paşilor mei? Idei , conceptii despre viaţă , decizii şi ambiţii prosteşti ? Când voi mai avea timp să fac şi lucruri cu adevărat importante dacă vremea mea se stinge ca mâine?

               

                                                                                                  În amintirea bunicului meu !

Oare de ce mă simt atât de goală si rece?

Pentru că plouă?
Pentru că e târziu si e intuneric?
Pentru că în cameră e o liniște putredă şi un parfum de dimineaţă târzie?
Pentru că nu reuşesc să adorm nici după al treilea somnifer?
Pentru că toate gândurile mele mă aduc în acelaşi loc din care pornesc?
Pentru că am privit la nesfârşit acel nesuferit gândac ,cum intră si iese de sub parchet?
Pentru că …tu nu eşti!

  

Vreau o supradoză!

      
   E o prostie să afirm că m-am obişnuit cu răul care mi-l faci , sau să spun că nu ma pot rupe de tine pentru că circuitul sângelui din venele mele şi-a format traiectoria în funcţie de predispozitia ta dintr-o anumită zi ; toate astea sunt nişte tâmpenii! Omul e genetic structurat să tindă spre fericire,bunăstare,împlinire.

    Nu mă pot rupe de tine pentru că îmi place la nebunie fiecare gest necontrolat ce îl faci.Îmi place cum încerci să te opreşti atunci când nici măcar nu vrei asta,atunci când tremuri lânga mine,când mă laşi să fiu drogul tău şi să te trec dincolo de graniţele discernământului.

    Îmi place cum respiri ,încet , sacadat , cum îţi treci palma peste umărul meu si apoi o retragi rapid , de parcă nu aş fi avut timp să te observ.


     Îmi place când mă laşi să mă joc cu tine şi cu toată mintea ta . 


  De asta îmi placi , pentru că mă laşi să te domin , mă laşi să mă simt PUTERNICĂ , chiar dacă în realitate sunt întruchiparea inocenţei !

♀ şi ♂

    Spune-mi cât iţi place să te  întinzi pe fotoliu,să asculti cântecul acesta cald si să îl priveşti cum îşi caută nevinovat prin obiectele lui. Doamne , e atât de candid , atât de tandru , atât de sexy. Mmmm…

    Acum lasă-l pe el să imi spună cât ii place să asculte aceeaşi melodie şi să o privească pe ea,cum vine liniştit spre el,vorbindu-i numai privire. Femeia e a VIII a minune şi cea mai venerabilă dintre toate cele existente.E o creaţie dincolo de omenesc. 

"All I know
Is everything is not as it's sold
but the more I grow the less I know
And I have lived so many lives
Though I'm not old
And the more I see, the less I grow
The fewer the seeds the more I sow " 

Ora 6 in zori.

Aş fi vrut să îi spun ca nu el e omul fără suflet,că el are atâta minune în interiorul lui,încât uneori ma copleşeşte. Aş mai fi vrut apoi să îi spun cât şi cum îmi e dor de el,câtă încredere si admiratie îi port încă,să îi mai spun că am văzut fiecare lună,fiecare stea,fiecare noapte rece  trecând pe lângă mine şi  am rămas in picioare sub ele...

            Dar numai Dumnezeu stie cât am încercat,mereu am încercat...

   Acum,exact ca in piesă,ma declar îndeajuns de închisă pentru a porni un razboi. Şi nu mai ţin pasul cu lumea,nici cu mine,dar nici cu el.Ce o fi vrut oare de la mine?

  Eu  nu mai vreau să rătăcesc iar şi iar! Pentru noi ultima noapte a luat sfârşit,răpusă de un răsărit crud,dar  în loc de „Bună dimineaţa!” preferam încă un „Noapte bună!”...

Tinerii,prezentul de azi,nu viitorul de mâine!

 Ei şi ce,dincolo de generaţia cea mai criticată şi contagiată,de la evul mediu încoace,noi suntem... CINE? 

 Noi suntem tinerii , viitorul , cei care v-am dezamăgit cand eram cel mai aproape de victorie şi cei care v-am lăsat cu gura căscată cand vă aşteptaţi să ne izbim puternic de primul zid.

    Am dat-o în bară cel mai urât , dar oare cine , noi? Puştii de 17,18,19 ani , sau voi , care v-aţi ambiţionat să ne construiţi viitorul iluzoriu , job-uri fantomatice , şi trepte ale evoluției mai şubrede decât un pod de paie?

   Noi am vrut , am demonstrat că putem; creierul nostru a fost capabil să îngurgiteze si să asimileze toate „avioanele” si manualele ample , toate detaliile si „minunile” solicitate.Noi ne-am făcut temele in acest sens.Dar voi ?

        Voi ce ne-aţi oferit ?

       „De ce nu-l mai vrem pe Eminescu?”

Pntru că Eminescu a fost un talent,însă la fel este si tânărul din stânga mea , cel din urmă  însă nu a avut oportunitatea de afirmare , talentul său nu a fost nicicând promovat,ci retezat imediat cum a indrăznit să apară.

      „De ce preferăm să stăm cu orele pe Massenger sau Facebook?”

Pentru că acolo ne simţim pur şi simplu bine , pentru că sunt oameni ca noi ,genratia , ideile noastre ,iar  flacăra aceasta este însulfetita de o mie alţii ca mine.

     „De ce detestăm bibliotecile , sălile de lectură , etc?”

    Pentru că in bibiotecă este mereu aceeaşi şi singura tanti,morocanoasă şi ursuză,veşnic preocupată de unghiile ei roşii , atentă doar să nu plec acasă cu „preţiosul” volum .De fapt,într-o sală rece, mucegăită în colţuri şi prafuită nu o să găsim niciodată determinarea să batem cu pumnul in masă cand voi ne călcaţi în picioare.

     E nu vreau să devin o divă ponosită,blondă şi operată ,colegul meu nu vrea să ajungă un respectabil domn,in formă de butoi,cu servietă ,costum scump si mătreaţă,iar cel mai important,niciunul dintre noi nu se vrea vreodată menajeră sau  şoferul acestor două prototipuri.

   

Nu aruncaţi cu noroi in noi,nici nu vrem să ne veneraţi. Noi însă am reuşit să ajungem până aici ,peste piedicile voastre.

      Voi ,idiotilor,încă nu ştiţi că mâine ,NOI o să vă jucăm pe VOI în picioare!